Retete culinare - blog culinar. Retete prajituri si torturi

Supa de legume

Supa de Legume

Bucataresele Vesele va prezinta azi o Supa de legume , de post , pregatita ca prin Ardeal mai exact in Crisana…  Saptamana trecuta am prezentat si reteta de Iahnie de fasole , tot de post. Incercam sa va aducem in atentie o serie de mancaruri de post pentru a va putea descurca mai usor in perioada Posturilor mari de peste An.

Supa de legume
Ingrediente:

3 morcovi,
2 radacini patrunjel,
1 radacina pastarnac,
1/2 telina mijlocie,
6-8 cartofi,
1 ceapa de marime mijlocie,
1 lingura boia dulce sau picanta,
sare, piper dupa gust,
patrunjel verde,
100 ml ulei,

Preparare:
Este cea mai simpla supa de gatit din cate cunosc eu. Hai sa vedem ce trebuie sa facem.
Mai intai curatam morcovii, patrunjelul, pastarnacul, telina, ceapa, cartofii . Taiem ceapa marunt , cartofii curatati si spalati ii taiem cubulete mai marisoare, ca pentru o ciorba de cartofi si ii punem deoparte in apa rece. Morcovii, patrunjelul, pastarnacul si telina  se taie in cubulete mici. Pana aici nimic complicat zic eu. Sunteti de aceasi parere cu mine ?
Ce a fost mai greu a trecut. Mergem mai departe sa preparam supa de legume , ca se termina postul si noi inca tot la vorbe suntem…
Punem la incins 100 ml ulei, calim ceapa taiat marunt pana devine sticloasa, adaugam legumele taiate cubulete si calim totul inca pret de 10 minute. Tragem oala deoparte, presaram deasupra 1 lingura de boia dulce, sincer va spun, eu pun jumatate lingura boia dulce , jumatate boia iute, caci noua ardelenilor desi suntem mai molateci ne place sa mancam mai picant …. doara, doara ne-om iuti si noi oleaca ca prea molcomi suntem uneori…, apoi amestecam si turnam deasupra apa circa cam 2.5 l – 3 l. Condimentam  cu sare si piper macinat dupa gust si lasam sa fiarba acoperit pana legumele sunt fierte. Acum e momentul sa adaugam cartofii taiati in zeama si lasam la foc  pana si cartofii sunt fierti. Daca mai e nevoie si supa e prea deasa putem adauga inca apa si condimentam cu sare si piper macinat. La sfarsit  presaram deasupra patrunjel verde tocat.
Am spus ca e simpla  aceasta supa de legume ? Am spus!…si va mai spun sa o incercati, cu siguranta va fi placul vostru !

Supa de legume
Bucataresele Vesele  va doresc,
Pofta Buna !

Comentarii recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmareste-ne si pe Instagram