Retete culinare - blog culinar. Retete prajituri si torturi

Prajitura cu Smantana si Budinca

Prajitura cu Smantana si BudincaPrajitura cu Smantana si Budinca, este o prajitura cu adevarat delicioasa. Este foarte simpla de preparat, cu ingrediente la indemana oricarui si este foarte aspectuoasa. Merge pregatita de sarbatori, Craciun, Revelion, Paste si nu numai cu ocazii speciale.

Avem nevoie de o tava cu dimensiunile de 27 x 38 cm. Odata incercata sunt sigura ca o veti reface de cate ori o sa va aduceti aminte de ea. Se poate pregati si sub forma de tort in forma rotunda detasabila si nu are nevoie de ornamente si gateli caci in sinea ei aceasta prajitura deja are un aspect aparte.

Ingrediente aluat Prajitura cu Smantana si Budinca :

6 oua
180 g zahar
100 ml apa
50 ml ulei
250 g faina
1 plic praf de copt
1 praf de sare (cat se ia intre degete)
cateva picaturi de zeama de lamiae
2 linguri cacao
Ingrediente Crema Prajitura cu Smantana si Budinca :
2 plicuri cu budinca de vanilie
6 linguri zahar
800 ml lapte

Ingrediente Glazura Prajitura cu Smantana si Budinca :

900 g smantana de 20%
5 linguri zahar praf
1 lingura Cacao (poate fi si scortisoara daca va place scortisoara)

Preparare Prajitura cu Smantana si Budinca :

Intai incepem cu crema. Budincile le amestecam cu zaharul si adaugam treptat laptele rece. Punem la fiert pana se ingroase. Se lasa la racit. Amestecam din cand in cand .

Ouale se separa. La galbenusuri adaugam zaharul si cu mixerul se spumeaza pana se ingroase si devine ca o crema. Adaugam la galbenusurile frecate amestecand mereu, apa si uleiul. Faina se amesteca cu praful de copt(se poate renunta la praful de copt !!! ) si praful de sare si se pune la galbenusuri. Se amesteca pana se omogenizeaza compozitia .

Albusurile se bat spuma tare cu cateva picaturi de lamaie si se adauga la compozitia de galbenusuri. Se amesteca usor de sus in jos cu o spatula sau lingura de lemn (CUMNATICA draga, aici e momentul cand dai cu batul in balta!!! NU CU MIXERUL AMESTECI ! ). Avem grija sa nu spargem spuma de albusuri pana se omogenizeaza compozitia. Se porneste cuptorul pentru a fi bine incalzit.

Prajitura cu Smantana si Budinca

Aluatul astfel obtinut se imparte in doua parti egale. Intr-o parte punem 2 linguri cacao si amestecam usor pana se omogenizeaza si cealalta parte o lasam alba.

Tava o tapetam cu hartie de copt si turnam in ea compozitia alba, apoi peste turnam compozitia cu cacao. Cu ajutorul unei furculite tragem valuri in asa fel incat sa patrundem putin si in compozitia alba si astfel cele doua compozitii devin usor marmorate.

Budinca calduta cu ajutorul unei lingurite o punem deasupra aluatului in gramajoare ca in poza de mai jos .

Prajitura cu Smantana si Budinca

Pentru 5 minute coacem prajitura astfel pregatita la 200 grade Celsius , apoi reducem focul la 180 grade si coacem prajitura pana blatul e copt (aproximativ 30 de minute, timpul variaza la fiecare in functie de cuptorul pe care il are).

Prajitura cu Smantana si Budinca

In timpul cat prajitura se coace ne ocupam de asa zisa glazura ce vine deasupra prajiturii. Smantana se amesteca cu zaharul praf cu ajutorul mixerului. Prajitura dupa ce a copt se scoate din cuptor si peste ea, asa fierbinte se toarna smantana amestecata cu zahar. Se lasa sa raceasca complet dupa care se pune la rece pentru 3-4 ore. Se presara la final cu cacao sau scortisoara si se taie cuburi.
Pofta Buna !!!

Comentarii recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmareste-ne si pe Instagram