Retete culinare - blog culinar. Retete prajituri si torturi

Cozonac floare cu crema de alune

cozonac floare cu crema de alune

Zilele astea am avut pofta de ceva dulce cu aluat dospit asa ca am framantat repede un aluat de cozonac. Nu vroiam sa fac un cozonac clasic, de fapt mai mult ma gandeam la niste cornuri umplute cu rahat sau cu un gem de gutui. Cautand prin dulap am dat peste un borcan de crema cu alune de padure si mi-am zis ca e musai sa pregatesc acest cozonac floare cu crema de alune sau nutella asa cum este cunoscut mai mult.
Modul de preparare este unul simplu dar de efect, in final se obtine o floare pufoasa si aromata numai buna de savurat alaturi de o cana cu lapte, ceai sau cafea.
Va las mai jos inca doua retete pe care le-ati putea pregati din acest aluat

Cozonac floare cu crema de alune-Ingrediente

  • Aluat de cozonac
    • 500 g faina pentru cozonac
    • 250 ml lapte
    • 2 galbenusuri
    • 100 g zahar pudra
    • 20 g drojdie proaspata
    • un plic zahar vanilat
    • razatura de lamaie
    • 8 g sare
    • 70 g unt moale
  • Umplutura
    • 200 g crema cu alune de padure
  • Pentru uns
    • un galbenus de ou pentru uns
    • o lingura de lapte pentru galbenus
cozonac floare cu crema de alune

Preparare aluat cozonac

Se face o maia din 70g de faina, drojdia inmuiata cu o lingura de zahar si putin lapte cald.
Se amesteca pana devine un aluat cu o consistenta foarte moale.
Dupa ce maiaua a crescut bine, se adauga restul de faina, galbenusurile batute bine cu sarea, zaharul, vanilia, razatura de lamaie iar la sfarsit laptele cald.

ingrediente cozonac floare


Se framanta pana devine un aluat cu o consistenta elastica.
Se adauga untul moale si se mai framanta pana ce apar “besicute” pe aluat.
Se lasa la crescut intr-un loc cald ferit de curent.

cozonac floare cu crema de alune

Cum modelam cozonacul floare

Dupa ce aluatul a crescut se imparte in 4 bucati egale, se rotunjesc si se lasa in repaus cateva minute.
Fiecare bila de aluat se intinde in foaie rotunda si pentru a avea aceiasi marime se decupeaza dupa fundul unei tavi rotunde cu diametrul de 26 cm
Se aseaza foaia pe o tava tapetata cu hartie de copt, se unge cu crema de ciocolata cu alune lasand o margine cam de 1-1,5 cm.

preparare cozonac floare

Se suprapun foile de aluat unse cu crema, deasupra lasand-o neunsa.
Se aseaza in mijloc un pahar apasand usor si se portioneaza cu un cutit bine ascutit in 16 felii egale.
Se rasuceste fiecare felie de doua ori unindu-se doua cate doua astfel formand petalele florii.

cozonac floare cu nutella

Se acopera cu o folie si se lasa la crescut cam 20 min.
Se unge cu galbenus de ou batut cu putin lapte apoi se introduce in cuptorul preincalzit la 180 grade C pentru 30 min sau pana ce acest cozonac floare cu crema de alune se rumeneste frumos. Se scoate, se presara cu putin zahar pudra si se consuma cu mare pofta.
Recomand sa se manance dupa ce s-a racit…asta daca mai aveti rabdare 🙂

Va asteptam alaturi de noi si pe pagina de Instagram . 
Daca incercati retetele noastre si postati pe Instagram, puteti pune hashtag-ul #bucatareselevesele, ca sa le vedem si noi.
Ne puteti gasi si pe canalul Youtube- Bucataresele Vesele, unde va asteptam sa va abonati!!
Multumim!! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmareste-ne si pe Instagram