Desi inca nu e vremea pentru iesit la iarba verde, astazi va recomand un sandvis italian pentru picnic- Sandvis presat cu mozzarella si ardei copti.
Este un sandvis aspectos si gustos in care se regasesc felii de mozzarella pentru sandvis de la Delaco, trei tipuri de preparate din carne, ardei copti si spanac proaspat.
O combinatie reusita intre painea ciabatta, mezeluri, mozzarella si legume. O armonie de culori si gusturi ce te fac sa nu ii rezisti.
Este un sandvis presat ce poate fi pregatit cu o seara inainte iar a doua zi portionat si ambalat individual, numai bun de pus in cosul de picnic sau in ghiozdanul de scoala.
Avem in site multe retete de sandvis, de la sandvisuri haioase pentru copii mofturosi pana la sandvisuri in combinatii inedite, doua dintre ele le gasiti mai jos daca dati click pe titlul de pe imagini.
Ingrediente- Sandvis presat cu mozzarella si ardei copti
- o ciabatta
- 100 g mozzarella DeSenvis-Delaco
- 200 g combinatie de preparate( salam, muschi file si sunca crud uscata)
- 6 ardei dulci, copti
- 40 g spanac
- 30 g unt
- sare
- piper
- o lingura ulei de masline(pt. uns ardeii)
Cum pregatim sandvis-uri pentru picnic
Ardeii dulci fara seminte se ung cu ulei de masline, se aseaza pe o tava tapetata cu hartie de copt si se coc in cuptorul preincalzit pe functia grill.
Cand sunt copti, se scot, se pun intr-un castron, se presara cu sare si se acopera cu un prosop.
Dupa ce s-au racit se curata de coaja si se desfac in bucata intreaga.
Paina ciabatta se taie pe din doua, pe lung, se ung ambele felii cu unt moale apoi se incepe montarea sandvisului.
Peste felia de paine unsa cu unt se aseaza preparatele din carne incapand cu feliile de sunca crud uscata.
Se continua cu feliile de salam si se termina cu feliile de muschiulet.
Peste stratul de mezeluri se aseaza un strat format din ardeii copti condimentati cu sare si piper.
Apoi se aseaza feliile de mozzarella astfel incat sa acopere toata suprafata sandvisului.
Se pun si frunzulitele de spanac proaspat iar la final se aseaza si cea de a doua felii de ciabatta unsa cu unt.
Cum presam un sandvis pentru picnic
Se apasa sandvis-ul cu ambele maini, se impacheteaza in folie de plastic, se aseaza pe un platou si se pune deasupra lui o greutate cat sa il cuprinda in intregime.
Sandvisul presat cu mozzarella si ardei copti se pune in frigider pentru minim 6 ore sau peste noapte.
Se scoate, se indeparteaza marginile cu un cutit, apoi se taie in bucati egale.
Din resturile ramase puteti pregati o salata gustoasa , trebuie doar sa aveti la indemana o mana de salata asortata si sa pregatiti un dressing dupa gustul vostru.
Eu am facut rapid un dressing din miere, zeama de lamaie, zeama de portocale rosii, ulei de masline, sare si un strop de crema de otet balsamic.
Pentru o prezentare frumoasa si eleganta se impacheteaza fiecare in hartie pergament si se leaga cu sfoara.
Daca nu se consuma imediat pot fi impachetate si in folie alimentara ca sa isi pastreze prospetimea!!
Pofta buna!!
Va asteptam alaturi de noi si pe pagina de Instagram .
Daca incercati retetele noastre si postati pe Instagram, puteti pune hashtag-ul #bucatareselevesele, ca sa le vedem si noi.
Ne puteti gasi si pe canalul Youtube- Bucataresele Vesele, unde va asteptam sa va abonati!!
Multumim!!!