Retete culinare - blog culinar. Retete prajituri si torturi

Tocana de caprioara

Tocana de caprioaraTocana de caprioara este un fel simplu de pregatit si deloc pretentios. Se poate prepara acest fel de mancare si din carne de vita sau carne vitel. Legumele folosite ii dau o savoare aparte, sosul ce se formeaza la final fiind extrem de gustos. Se poate servi cu cartofi, mamaliga, galuste de faina chiar si paste fainoase. Alaturi am servit un vin maturat in baricuri , La Cetate – Cabernet Sauvignon de la Crama Oprisor.” Cabernet-ul nu trebuie decat sa se arate, iar lumea il va recunoaste: sobru, impetuos, ferm, hotarat, drept si puternic, asa cum trebuie sa fie orice rege.Profunzimile sale sunt evidente nu trebuie sa netezeasca niciun colt, nu trebuie sa dea vreo explicatie. El este, si atat.De la primele arome, izbucnite parca din strafundurile pamantului, pana la eleganta ultimei clipe de gust, Cabernet-ul isi demonstreaza nobletea legendara, suprematia in coagularea zecilor de nuante care definesc un vin mare si meritul de a avea cei mai multi supusi de pe Pamant. Este un vin pe care il poti intelege imediat sau pe care il poti studia in ani si ani de evolutie, dar pe care niciun iubitor de vin nu-l poate ignora.

 

 Tocana de caprioara-Ingrediente
750 g pulpa de caprioara , sau vrabioara de caprioara
250 g ardei gras rosu
250 g ardei gras verde
300 g ceapa
250 g ciuperci
2 morcovi
250 g sfecla fiarta(sau de la borcan)
150 g castraveciori murati
2 linguri de unt
2 linguri ulei
1 lingurita cu boia dulce
300 ml supa de legume sau supa de carne
1 lingurita cu varf de faina de porumb
6 linguri smantana
1 legatura patrunjel verde tocat
sare, piper dupa gust

 

Tocana de caprioara -Preparare 
Curatam ceapa o spalam apoi o tocam marunt. Morcovii se curata si se taie cubulete.Ardeii grasi se taie in jumatate se curata de seminte apoi ii vom taia fasii subtiri.Taiem si carnea de caprioara in fasii. Incingem untul cu cele 2 linguri de ulei intr-o tigaie si prajim carnea de caprioara aproximativ 6 minute amestecand mereu pana carnea este frumos rumenita pe toate partile. Scoatem fasiile de carne din tigaie intr-un alt vas si o pastram la cald. In tigaia in care am prajit carnea adaugam ceapa taiata marunt,morcovii, ciupercile feliate si fasiile de ardei. Inabusim acestea cateva minute apoi condimentam cu sare piper si 1 lingurita boia. Adaugam supa de carne (sau legume) si fierbem inabusit 15 minute la foc mic.Adaugam  carnea si lasam sa fiarba mai departe inca 15 minute totul impreuna. Sfecla si castraveciorii taiati fasii le adaugam la amestecul de carne cu legume si lasam sa fiarba 5-10 minute.Amestecam lingurita cu faina de porumb(malai) cu smantana la care vom adauga putina apa apoi o vom turna in amestecul de carne si lasam sa dea 2-3 clocote. Se presara tocana la final cu patrunjel verde.
Tocana de caprioara se serveste alaturi de cartofi natur sau galuste, dar se potriveste alaturi foarte bine si un pireu de cartofi sau o mamaliguta fierbinte.

Tocana de caprioara

 

Pofta buna!!

33 Shares

Aboneaza-te la newsletter si vei primi pe e-mail sfaturi si retete culinare.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.