Retete culinare - blog culinar. Retete prajituri si torturi

Bogracs ardelenesc

Bogracs ardelenesc

Hai să ieșim la iarbă verde și să facem un Bogracs ardelenesc. Ce știm noi în partea Crișanei să facem mai bine dacă nu Bogracs-ul. De fapt Bogracs înseamna ceaun. Mancarea preparata in bogracs( ceaun) a primit scurt numele de bogracs. Orice preparam la ceaun îi spunem bogracs.

Bogracs-ul este o rețetă ungurească foarte apreciată și pe la noi. Cu căt folosești mai multe tipuri de carne cu atât bogracs-ul este mai delicios.
Toate ingredientele folosite in rețetă le puteți cumpăra foarte rapid așa cum am făcut și noi dintr-un singur loc fără să fie nevoie să ne plimbăm de la un magazin la altul.

În cele ce urmează va prezentăm și Rețeta în format VIDEO !

Din cantitățile date iese un Bogracs pe cinste pentru multe persoane. Uneori la compoziție la final adaug și gălușcuțe de făină dacă vreau ca preparatul final sa fie mai des, mai consistent. Pentru rețeta de gălușcuțe dați clic pe imaginea de mai jos.

Galuscute din faina-Nokedli
Galuscute din faina-Nokedli

Bogracs Ardelenesc – Ingrediente cărnuri

1 kg carne căprioară( sau vită)
2,5 kg carne porc ( piept de porc, rasol porc, costițe porc
500 g afumătura ( costițe )
500 g carne oaie
5 linguri cu vârf de untură de porc

Bogracs Ardelenesc – Ingrediente legume

8-9 bucăți morcovi
4 bucăți rădacină de pătrunjel
4-5 bucăți ceapă
1/4 țelină
2 bucăți mari de ardei gras roșu( sau capia)
8-9 bucăți roșii
3,5 kg cartofi
1 tub mare pastă Gulyas dulce
1 tub mare pastă Gulyas iute
2 lingurițe chimen măcinat
4 linguri mari sare
1 lingură mare piper măcinat

Bogracs ardelenesc – Preparare

Cartofii se curăță, spală și se taie cubulețe.

cartofi

Roșiile se crestează și se opăresc în apă fierbinte după care se pun imediat în apă rece și se curăță de pielițe și se taie felii.

pregatire legume


Morcovii, pătrunjelul, țelina se taie ca pentru ciorbe. Ceapa și ardeii se taie mărunt.

Se pune ceaunul pe foc. Punem untura și o încingem. Adăugăm ceapa tăiată și o călim 3-4 minute. Se adaugă ardeii tăiați și continuăm să călim amestecând mereu încă 3-4 minute.

calire

Adăugăm carnea de căprioară (sau carnea de vită). Se pun 2 linguri sare și 1 lingură piper macinat și cele 2 tuburi cu pasta de Gulyas.

Bogracs ardelenesc

Adăugăm roșiile și amestecăm. Lăsăm să fiarbă circa 5-10 minute cu capac după care adăugăm apă cat să acopere carnea. Se lasă la fiert circa 60 minute. Dacă apa scade se completează tot câte puțin în ceaun astfel încât carnea de vânat sa fiarbă. Se amestecă mereu să nu se prindă de ceaun.

Adăugăm restul cărnurilor și legumele tăiate( morcovi, țelina, pătrunjelul). Se amestecă.

carnuri

Adăugăm atâta apă cât să acopere bine carnea și legumele. Adăugăm și chimenul măcinat. Unii pun semințele de chimen, dar personal prefer varianta măcinată. Chimenul dă o savoare aparte măncării făcute în bogracs. Se lasă la fiert circa 2 ore acoperit cu capac Apa se completează din când în când și se
amestecă mereu in ceaun.

Bogracs ardelenesc

Când cărnurile sunt fierte adăugăm cartofii tăiați. Se pune atîta apă cât
vrem să fie de gros bogracsul. Se mai condimentează cu sare daca este nevoie dupa gustul fiecăruia.

Se servește fierbinte cu ardei iuți cui îi plac picanteriile.
Să aveți spor la gătit și vreme frumoasă pentru ieșit la iarbă verde!

Bogracs ardelenesc

Va asteptam alaturi de noi si pe pagina de Instagram 
Daca incercati retetele noastre si postati pe Instagram, puteti pune hashtag-ul #bucatareselevesele, ca sa le vedem si noi.
Ne puteti gasi si pe canalul Youtube- Bucataresele Vesele, unde va asteptam sa va abonati!!
Multumim!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmareste-ne si pe Instagram