Tort Buturuga – Redescopera Dulciurile Copilariei
De cate ori pregatesc sau vorbesc despre prajiturile copilariei mele- gandul meu zboara negresit catre primul an de liceu, cand am cunoscut fascinanta lume a prajiturilor, o lume total necunoascuta pentru mine.
Eu, fata simpla de la tara, crescuta cu deserturi simple dar extrem de gustoase, pregatite de mama mea dupa posibilitatile de atunci, aveam sa descopar retetele prajiturilor Krant, Boema, Amandina, Excelent, Carpati….. ce le savuram la cofetarie si care atunci mi se pareau imposibil de pregatit in acasa.
Imi aduc aminte cu emotie cand am pasit prima data in laboratorul scolii. Pe hol, intr-o vitrina mare, se aflau expuse machete de prajituri, frumos decorate, dar si torturi, printre care un superb tort de nunta cu etaj si un frumos tort Buturuga, care mai apoi a devenit preferatul meu si care a fost primul tort pregatit de mine.
Prima data am crezut ca sunt adevarate, erau prea frumoase, asa ca la prima ora intrebarile noastre au fost legate de vitrina cu prajituri. Dupa ce am primit toate raspunsurile, instructoarea ne-a asigurat ca pe parcursul anilor scolari vom avea ocazia si sansa sa le testam si degustam pe fiecare in parte.
Tort Buturuga
Si asa a fost!! Dupa ce am invatat despre toate ingredientele si ustensilele necesare, am inceput a pregati blaturi pufoase, creme fine, ca in final sa ne mandrim cu prajiuri pregatite de la zero si cu decoruri pe care nu ne imaginam ca le putem face.
Au fost cei mai frumosi ani, am facut practica in marile cofetarii din oras, eram privilegiati, puteam degusta cele mai bune si proaspete prajituri.
Iubesc toate prajiturile, dar cel mai mult imi place sa pregatesc prajituri si torturi cu creme fine, pufoase si aromate si care sunt nelipsite din casa mea, de pe masa de sarbatori sau de la aniversarile din familie.
Responsabila de trezirea acestor amintiri frumoase este Rama Maestro, care propune tuturor bloggerilor culinari competitia –“Redescopera dulciurile copilariei” lansata pe site-ul www.prajituria.ro.
Bloggeri culinari sunt invitati sa se inscrie in competitie, in perioada 10 Noiembrie – 1 Decembrie, cu reteta preferata de dulce al copilariei (de preferat sa fie prajituri festive, cu crema), folosind produsul Rama Maestro.
Conditii de participare:
– orice blogger culinar care doreste sa se inscrie in competitie trebuie sa confirme inscrierea pe adresa de email mcorbeanu@golin.com pentru a primi kitul de Maestro necesar pentru a pregati reteta de prajitura ce ii aminteste cel mai bine de copilarie.
– dupa postarea pe blogurile proprii a retetei complete de dulce al copilariei, alaturi de o fotografie cu aceasta si o poveste legata de respectivul desert trebuie sa trimiteti linkul articolului pe adresa mcorbeanu@golin.com pentru ca reteta sa fie preluata pe site-ul www.prajituria.ro.
– apoi, va puteti invita fanii sa va voteze reteta la www.prajituria.ro.
Tort Buturuga – Redescopera Dulciurile Copilariei- Premii
Premiul I: aparitie in matinalul „Neatza cu Razvan si Dani”, unde va pregati o reteta alaturi de bucatarul Vladut si un voucher in valoare de 250 de euro la eMag
Premiul II: voucher in valoare de 250 de euro la eMag
Premiul III: voucher in valoare de 200 de euro la eMag
Premiul IV: voucher in valoare de 100 de euro la eMag
– Premiile vor fi acordate pe baza urmatorului criteriu de jurizare: 50% votul fanilor pe site-ul prajituria.ro si 50% decizia unui juriu specializat.
La finalul competitiei, cei 4 castigatori vor fi invitati la un Cooking Session special alaturi de Vladut, la Chef Parade (Bucuresti), pe data de 10 decembrie.
O competitie cu premii frumoase la care participam si noi, cu drag.
Tortul Buturuga, o prajitura a copilariei noastre pregatita indeosebi la sarbatorile de iarna, reteta o puteti descoperi mai jos.
Nota:
Reteta este una cu prezentare de produs !! Pentru cei ce nu consuma margarina recomand sa foloseasca unt 82 % grasime in aceiasi cantitate ca si margarina folosita, in rest modul de preparare este acelasi !!
Tort Buturuga-Ingrediente
Foaie
4 oua
5 lg zahar
3 lg faina
1 lg cacao
esenta de rom
Crema
4 oua
400 g zahar
300 g margarina Rama Maestro
4 lg apa rece
100 g cacao
o esenta rom (fiola)
Decor
ciocolata, ornamente din martipan si ciupercute din bezea
Tort Buturuga – Mod de preparare crema
Intai pregatim crema.
Ouale zaharul si apa se bat cu telul pana ce cristalele de zahar se topesc.
Se pune amestecul intr-un ceaunel. Se fierbe pe baie de apa sau direct pe flacara mica amestecand continuu cu telul. Este gata atunci cand testam prin proba de fir. Proba de fir consta in a lua compozitie intre doua degete si a le departa formand un fir.
Se adauga cacao si se lasa 10 min sa se mai raceasca, dupa care se mixeaza adaugand bucati de margarina Rama Maestro tinute la temperature camerei. La final, se aromatizeaza cu esenta de rom.
Se pastreaza la rece pana pregatim foaia.
Tort Buturuga- Preparare foaie
Ouale se separa.
Albusurile se bat cu 2 lg de zahar iar galbenusurile cu 3 lg de zahar.
Se amesteca albusurile cu galbenusurile cu miscari usoare, apoi se adauga faina cernuta impreuna cu cacao, incorporandu-se usor.
Se intinde pe hartie de copt si se coace in cuptorul preincalzit la 175 grade C timp de 15-17 min.
Foaia nu trebuie sa se usuce fiindca riscam sa nu o putem rula.
Imediat ce am scos-o din cuptor, se pudreaza cu zahar, se aseaza deasupra hartie si se intoarce pentru a indeparta hartia de la baza.
Dupa ce am indepartat hartia, intoarcem foaia in pozitia initiala, astfel incat baza foii sa ramana deasupra.
O lasam sa se racoreasca 5-10 min inainte de a o umple.
Asamblare Tort Buturuga
Dupa ce foaia s-a racit, intindem peste ea jumatate din crema in strat uniform. Rulam cat mai strans, impachetam rulada in folie si o dam la rece pentru 2-3 ore.
Dupa ce s-a racit, ii taiem capetele si le asezam pe lateral si deasupra, imitand cioturile buturugii.
Imbracam rulada in crema ramasa si decoram cu ciocolata si ornamente din martipan dupa imaginatie.
Se pastreaza la rece inainte de a fi portionata!!
Pofta buna!!
Nota:
Cei ce nu folosesc margarina o pot inlocui cu unt 82%grasime