Retete culinare - blog culinar. Retete prajituri si torturi

Wellington de porc

Wellington de porc

Da, ati citit si ati auzit bine, se poate pregati si Wellington de porc nu doar din carne de vita. Este la fel de bun si costul este mai accesibil. Nu toata lumea este amatoare de carne de vita, asa ca foarte multa lume am vazut ca foloseste carnea de porc, cotletul sau muschiuletul de porc.

Indiferent daca folositi carne de porc, sau vita gasiti intr-un singur loc, ingredientele necesare fripturii.

In cele ce urmeaza va prezentam reteta si in format Video.

Va recomandam sa incercati si fripturile prezentate mai jos. Clic pe imagine pentru reteta.

Langa acest Wellington de porc merge foarte bine un Sos de Mustar. Cum se prepara acesta? Foarte simplu. Gasiti reteta daca dati clic pe imaginile de mai jos.

Este un sos fin, cremos ce se preteaza foarte bine atat la friptura de porc, cat si la cea de vita si peste.

Mai jos va prezentam reteta si in format text.

Wellington de porc – Ingrediente

1 bucata muschiulet de porc (350-500g)
2-3 linguri ulei
2 linguri unt
200-250 g ciuperci
1 buchetel mic de cimbru proaspat(folosim doar frunzele)
1 ceapa taiata marunt(eu am dat-o pe razatoarea fina)
4 linguri vin alb
250 g aluat de foietaj( o coala de aproximativ 30x30cm, sau mai mare daca bucata de carne este mai mare)
6-8 felii de prosciutto sau sunca de Parma
1 lingura mustar
frunze de spanac proaspat
1 ou
sare, piper

Wellington de porc – Preparare

Preparare ciuperci

Topiti untul intr-o tigaie mai mare si puneti ceapa taiata fin impreuna cu ciupercile si frunzele de cimbru si gatiti pana acestea se vor inmuia(circa 8 minute).

Condimentati cu sare, piper si adaugati 4 linguri de vin alb. Gatiti pana lichidul din tigaie se evapora complet. Se ia tigaia de pe foc si se lasa ciupercile la racit.

Wellington de porc

Ciupercile racite se maruntesc cu robotul de bucatarie sau masina de tocat carne sa obtineti o compozitie mai marunta ce se poate intinde peste aluatul de foietaj( vedeti in filmulet).

Spanacul se spala si se scurge bine de apa. Se pune si acesta deoparte.

Pregatire Muschiulet de porc – Wellington de porc

Capetele subtiri ale muschiuletului se vor taia. Carnea se condimenteaza cu sare si piper. Se incalzeste uleiul intr-o tigaie si se prajeste carnea pe toate partile( 2 minute pe fiecare parte).

Astfel se sigileaza carnea si friptura nu va fi seaca, uscata la servire. Carnea prajita se pune deoparte si pornim cuptorul la 200 grade Celsius pe functia de ventilatie. Dupa ce a racit carnea putin o ungem bine cu mustar pe toate partile.

Wellington de porc – Asamblare

Intindenti aluatul de foietaj pe o folie alimentara. Marginile acestuia le ungeti cu ou. Puneti feliile de sunca putin suprapuse.

Peste sunca puneti compozitia de ciuperci si o intindenti uniform. Peste acestea puneti frunzele de spanac( 1-2 maini). Carnea unsa cu mustar se pune peste spanac chiar in mijlocul aluatului de foietaj.

Pliem un capat al aluatului peste carne si incepem sa rulam cat mai strans. Capetele se pliaza sub rulada apoi O rulam si in folie si cu ajutorul acesteia ii dam o forma rotunda.

Daca iese putina umplutura nu va faceti probleme, nu se intampla nimic. Daca va ramane surplus de aluat puteti orna rulada dupa plac.

Wellington de porc

Rulada o transferati intr-o tava pe hartie de copt si cu oul ramas ungeti aluatul pentru a capata o culoare frumoasa. Puneti tava cu Wellington-ul de porc in cuptorul preincalzit. Coaceti timp de 30-35 minute( timpul poate varia de la un cuptor la altul, pot fi chiar si 40 minute).

Dupa 30 de minute verificati temperatura interna a fripturii in partea cea mai groasa infingand un termometru de carne. Daca temperatura interna este de 70 grade Celsius, puteti scoate tava cu friptura din cuptor, daca nu o mai lasati cateva minute.

Dupa ce ati scos friptura din cuptor o lasati 10 minute la odihna dupa care se poate felia si servi alaturi de ce garnitura preferati voi. Veti avea cea mai buna si suculenta friptura!

Wellington de porc

NOTA: Acest Wellington de porc se taie frumos cu un cutit zimtat!

Va asteptam alaturi de noi si pe pagina de Instagram 
Daca incercati retetele noastre si postati pe Instagram, puteti pune hashtag-ul #bucatareselevesele, ca sa le vedem si noi.
Ne puteti gasi si pe canalul Youtube- Bucataresele Vesele, unde va asteptam sa va abonati!!
Multumim!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmareste-ne si pe Instagram