Retete culinare - blog culinar. Retete prajituri si torturi

Pui copt în pungă de hârtie

Pui copt în pungă de hârtie

Când avem poftă de un pui bine rumenit, suculent și crocant la exterior cumpărăm repede un pui fraged și proaspăt și pregătim un Pui copt în pungă de hârtie!

Mama folosea această metodă de a coace puiul. Era zi de sărbătoare când ne pregătea pui la cuptor. Doamne ce bun era cum îl pregătea! De unde atâtea mirodenii ca acum? Folosea doar sare, boia, untura, câte o crenguță de rozmarin, ceapă, usturoi. Nimic complicat și totusi puiul era demențial de bun.

În cele ce urmează vă prezentăm rețeta și în format Video!!!


Ne pregătea alături cartofi pai și un mujdei pe cinste, de îti lingeai degețelele. Vă las rețeta de mujdei așa cum o pregătea mama mea, Dumnezeu să o ierte!

Multe rețete am preluat de la ea, una și una. Puiul la capac, Pui pe sare și multe alte rețete. Dacă mă apuc să le înșir nu mai ajung să scriu degrabă această rețetă.

Sa vedem de ce anume avem nevoie pentru aceast delicios pui!

Pui copt în pungă de hârtie – Ingrediente

1 pui pentru gril de circa 1,5 kg
2 linguri untură porc
1 ceapă
1 crenguță rozmarin
1 lingură boia de ardei dulce
sare
6-8 căței usturoi
1 pungă mai mare de hârtie maro

Pui copt în pungă de hârtie – Preparare

Usturoiul curățat de primul rând de coajă se zdrobește cu latul cuțitului. Puiul bine curățat și sters cu șervete de hârtie, se unge cu untură pe exterior și interior. Puiul uns se condimentează din abundență cu sare și boia atât pe exterior, cât și pe interior.

Pui copt în pungă de hârtie

Puiul condimentat se umple cu ceapa curățată și o parte din usturoiul zdrobit.Tot în interiorul puiului punem și crenguța de rozmarin. Legăm pulpele și aripile cu puțină ață. Puiul astfel legat va păstra o formă frumoasă după coacere.

Pui copt în pungă de hârtie

Puiul se pune în punga de hârtie și adaugăm și restul de usturoi în pungă. Punga se leagă și se așează pe o tavă tapetată cu hârtie copt. Tava cu pui se pune în cuptorul preîncalzit. Se coace la 180 grade Celsius cu ventilație circa 1 ora si 30 de minute.

Pui copt în pungă de hârtie, o metoda simpla de a coace puiul la cuptor!

La 1 oră după ce am pus puiul la cuptor am înfipt in pieptul acestuia un termometru pentru cărnuri. L-am mai lăsat 30 minute la copt până temperatura a ajuns la 90 grade Celsius. Scoatem tava din cuptor și îndepartăm cu grijă punga. Avem un pui rumen și suculent. Pregatim un mujdei delicios!

Pui copt în pungă de hârtie

Va asteptam alaturi de noi si pe pagina de Instagram 
Daca incercati retetele noastre si postati pe Instagram, puteti pune hashtag-ul #bucatareselevesele, ca sa le vedem si noi.
Ne puteti gasi si pe canalul Youtube- Bucataresele Vesele, unde va asteptam sa va abonati!!
Multumim!

Comentarii recente

  • Luni

    31/12/2023 at 10:28

    Dragă Liana, ai scris aici i rețetă minunata. Exact așa făcea și mama mea puiul (când nu îl făcea pe sticlă 😀). Îți mulțumesc mult pentru rețetă și pentru amintirile frumoasei noastre copilării. Ce mame frumoase am avut noi, gospodine desăvârșite și gazde perfecte când primeau musafirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmareste-ne si pe Instagram